Test Drive Mitsubishi Lancer Ralliart

Bookmark and Share
Test Drive Mitsubishi Lancer Ralliart

Lancer Ralliart este mai mult decat o berlina sportiva. Bestia pe patru roti fuge de mananca asfaltul si pare venita din alta liga cand ne raportam la masinile din aceasta clasa. Detaliul care face diferenta? Puternicul narav Evolution.

Cu Lancer Ralliart am mai mers si inainte. Nu mult, caci in iarna s-a aflat in posesia altui coleg, dar suficient cat sa-mi lase o impresie care m-a bantuit pret de cateva luni bune. Felul in care masina asta accelereaza este de-a dreptul impresionant, iar pe viraje te face sa exclami de satisfactie. Japoneza are puterea sa elibereze pilotul din tine, iar de aici si extazul care m-a cuprins atunci cand am primit confirmarea unui drive de weekend, tradus in mintea mea in 72 de ore in care urma sa am parte de multa adrenalina. Si nu m-am inselat.

Galerie foto

Propulsorul, un 2,0 litri turbo pe benzina, dezvolta nu mai putin de 240 CP si un cuplu substantial de 343 Nm disponibil inca de la 2.500 rpm. Valul de putere vine cu o forta debordanta care te baga in scaun la fiecare apasare mai hotarata a pedalei de acceleratie. Transmisia automata SST cu dublu ambreiaj schimba eficient si liniar, iar in cazul in care rulezi in modul sport, pregateste-te de un spectacol pe cinste: turometrul se va zbate rosu de furie, acul vitezometrului va castiga teren rapid si te va duce in numai cateva secunde de la statutul de contravenient la cel de infractor, in timp ce sunetul metalic al esapamentului va face sa rasune strazile la adapostul intunericului. Bineinteles, vorbim de un tablou imaginar, caci suntem cu totii niste oameni responsabili. Pentru o aderenta sublima colobareaza eficient o sumedenie de sisteme electronice, tractiunea integrala permanenta si caroseria rigida. Rezultatul se vede cel mai bine pe zonele virajate, unde miscarile de ruliu sunt excelent controlate si va trebui si intri in acele de par cu mentalitate de kamikaze ca sa pierzi iremediabil controlul. Franele sunt foarte puternice si garanteaza oprirea in siguranta in majoritataea situatiilor, iar pentru cazuri mai neplacute te poti baza pe un numar impresionant de airbaguri frontale, laterale si de tip cortina. Partea mai putin placuta in toata aceasta afacere vine din partea consumului de combustibil, deloc neglijabil. In oras trebuie sa te astepti la un 16 l/100 km, iar in afara, daca respecti limita legala, gurmanda nipona va inghiti in jur de 10 l/100 km. Personal, nu m-am lasat descumpanit de acest mic neajuns financiar (doar e criza, nu ?) si dupa ce am secat un rezervor intreg, am facut o cheta prelungita prin redactie asigurandu-mi astfel necesarul de senzatii tari. Daca lasi deoparte aerele de pilot, e bine sa stii ca Ralliart poate fi o masina perfecta si cand vorbim de o utilizare cotidiana. Suspensia este destul de confortabila si filtreaza eficient majoritatea denivelarilor, iar interiorul poate adaposti cu usurinta pana la cinci pasageri. Ai suficient loc in fata la nivelul capului si al picioarelor, dar nici in spate nu te poti plange. In plus, inginerii niponi au garnisit habitaclul Lancerului cu o multime de gadgeturi care vin sa-ti faca viata mai usoara. Ai un sistem de climatizare cu doua zone care raceste eficient tapiteria din piele in zilele cu soare, iar sistemul de sunet cu multi sateliti si un subwoofer este o reala incantare. Sa nu uitam nici navigatia prin satelit cu afisaj tactil care te va aduce inapoi pe drumul cel bun cand te vei trezi in cine stie ce colt de lume dupa ce ai raspuns la chemarea unei curse nocturne.

Puterea de atractie a masinii este greu de redat in cuvinte, iar pentru o convingere deplina ar trebui sa incerci pe pielea ta ce inseamna Lancer Ralliart cu adevarat. O scurta plimbare te poate impinge la gesturi necugetate, cum ar fi subrezirea conturilor familiei pentru a-ti achizitiona o jucarie pentru oameni mari. Insa efortul merita, caci daca si adultii trebuie sa se distreze, de ce sa nu o faca cu o sportiva pursange, frumos deghizata in haine de berlina familista.

Caseta tehnica
Pret (cu TVA) 30.208
Capacitate cilindrica (cmc) 1.998/4
Putere maxima (CP/rpm) 240/6.000
Cuplu maxim (Nm/rpm) 343/2.500
Cutie de viteze 6 AT
Acceleratie 0-100 km/h (s) 7,0
Viteza maxima (km/h) 230
Dimensiuni Lxlxh (mm) 4.570/1.760/1.490
Ampatament (mm) 2.650
Emisii de CO2 (g/km) 238
Taxa de inmatriculare (euro) 0
RCA (RON) 680
Dealer M Car Trading
An de fabricatie 2009
Rulaj 0

Pentru a comenta trebuie sa va autentificati