Peugeot RCZ se da in Romania

Bookmark and Share
Peugeot RCZ se da in Romania

Peugeot RCZ, coupe-ul de ultima generatie al constructorului francez si totodata concurentul direct pentru deja consacratul Audi TT, a ajuns de putin timp si in tara noastra. Noul venit este disponibil in trei variante de motorizare, doua pe benzina cu cilindreea comuna de 16 litri turbo ce dezvolta 156 CP, respectiv 200 CP in cazul unitatii mai fortoase. La dezvoltarea ambelor motoare si-au adus aportul si cei de la BMW, iar performantele sunt cu adevarat impresionante. THP-ul de 156 de caluti propulseaza adversarul TT-ului de la 0 la 100 km/h in numai 8,3 secunde, iar viteza maxima este de 217 km/h. Impresionant este ca toate aceste valori nu isi iau deloc tributul in consumul de combustibil: numai 6,7 l /100 km si emisii poluante de 155 g/km. Exista si un diesel 2,0 litri ce produce 163 CP si un cuplu motor consistent de 320 Nm, disponibil inca de la 2.000 rpm. In aceasta configuratie, coupe-ul atinge primii 100 km/h in 8,7 secunde si are un top speed de 220 km/h. Consumul nu este mai mare de 5,3 l/100 km, iar noxele nu depasesc pragul de 139 g/km.

Galerie foto

RCZ vine echipat in standard cu aer conditionat automat cu doua zone, scaune sport, senzori de parcare, radio-CD cu MP3, USB si Bluetooth, dar si cu o multitudine de sisteme electronice care vin in ajutorul soferului, precum ABS, ASR, ESP si EBD. Jantele din aliaj de 18 inch si eleronul escamotabil, reglabil automat in functie de viteza, vin la pachet sa intareasca caracterul de sportivitate al masinii.

Preturile pentru piata din Romania incep de la 25.200 euro pentru versiunea de baza si ajung la 27.378 euro in cazul celei de top.

 

Pentru a comenta trebuie sa va autentificati